Intrebari frecvente


Ce acte se publica in Monitorul Oficial, Partea a IV-a?

Partea a IV din Monitorul Oficial al României este destinată publicării actelor juridice referitoare la agenţii economici şi la alte categorii de persoane juridice, precum şi a altor acte stabilite prin dispoziţii legale.

În cele ce urmează vă prezentăm lista actelor care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV:
  • În baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările ulterioare
    • prospectul de emisiune, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (3);
    • înştiinţările privind convocarea adunării constitutive, publicate de către fondatorii unei societăţi pe acţiuni ce se constituie prin subscripţie publică, potrivit art. 20;
    • notificarea privind depunerea de către fondatori a raportului experţilor cuprinzând descrierea şi modul de evaluare a bunurilor aportate, în conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (2);
    • hotărârea judecătorească de declarare a nulităţii societăţii, în extras, în conformitate cu dispoziţiile art. 58 alin. (3);
    • încheierea judecătorului delegat privitoare la înmatriculare, în conformitate cu dispoziţiile art. 60;
    • somaţiile colective adresate acţionarilor care nu au efectuat plata vărsămintelor ale capitalului social subscris, în conformitate cu art. 100, alin. 1;
    • deciziile consiliului de administraţie/directoratului cu privire la anularea acţiunilor nominative pentru neefectuarea vărsămintelor capitalului social subscris, în conformitate cu art. 100, alin. 3;
    • convocări ale adunăriii generale a acţionarilor, în conformitate cu art. 117;
    • hotărârile adunării generale a acţionarilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 131 alin. (4);
    • deciziile consiliului de administraţie/directoratului privind: numirea directorilor, orice schimbare în persoana administratorilor sau directorilor, înregistrarea primilor membri ai directoratului, orice schimbare în persoana membrilor directoratului sau a membrilor consiliului de supraveghere, în conformitate cu dispoziţiile art. 153 (ind. 19);
    • deciziile consiliului de administraţie/directoratului cu privire la restrângerea sau ridicarea dreptului de preferinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 2201 alin. (4);
    • notificarea privind depunerea textului actualizat al actului constitutiv, în conformitate cu dispoziţiile art. 204 alin. (4) şi (5);
    • actul modificator, în conformitate cu dispoziţiile art. 204 alin. (4) şi (5);
    • actul modificator al actului constitutiv al societăţii absorbante, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1);
    • proiectul de fuziune/divizare, vizat de judecătorul delegat, în conformitate cu dispoziţiile art. 242 alin. (2);
    • hotărârea irevocabilă de anulare a hotărârilor adunării generale, contrare legii sau actului constitutiv, în conformitate cu dispoziţiile art. 132 alin. (10);
    • dispozitivul hotărârii irevocabile de excludere, în conformitate cu dispoziţiile art. 223 alin. (4);
    • hotărârea judecătorească de dizolvare a societăţii comerciale, în conformitate cu dispoziţiile art. 232 alin. (1) şi (2) şi art. 237 alin. (1);
    • lista societăţilor dizolvate, în cazul existenţei mai multor hotărâri judecătoreşti de dizolvare, în conformitate cu dispoziţiile art. 237 alin. (4);
    • anunţul privind depunerea situaţiilor financiare anuale, însoţite de raportul consiliului de administraţie/directoratului, de raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, precum şi de procesul-verbal al adunării generale, pentru societăţile comerciale care au cifra de afaceri de peste 10 milioane lei, în conformitate cu dispoziţiile art. 185 alin. (2);
    • actul de numire a lichidatorilor, cu menţionarea puterilor conferite acestora, sentinţa care îi ţine locul, precum şi orice act ulterior care ar aduce schimbări cu privire la persoana acestora sau la puterile conferite, în conformitate cu dispoziţiile art. 252 alin. (1) lit. b);
    • darea de seamă asupra gestiunii administratorilor/directoratului, împreună cu bilanţul final de lichidare, în conformitate cu dispoziţiile art. 266 alin. (1);
    • situaţia financiară semnată de lichidatori, în conformitate cu dispoziţiile art. 268 alin. (2).

Limitarea responsabilităţii
Informaţiile prezentate mai sus nu pot fi considerate consiliere juridică, ci sunt afişate în vederea promovării serviciului e-Syv References şi au fost elaborate de avocaţii colaboratori ai SC e-Syv Systems SRL. Aceste informaţii sunt destinate exclusiv informării iniţiale a utilizatorilor înscrişi ai www.e-syv.ro. Prin urmare, SC e-Syv Systems SRL nu-şi asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi şi/sau prejudicii de orice natură pe care le-ar putea suferi o terţă persoană fizică sau juridică, indiferent dacă este sau nu este utilizator înscris al www.e-syv.ro, ca urmare a folosirii informaţiilor prezentate mai sus.

« inapoi

Zona pentru abonati
E-mail:



Parola:



Pastreaza numele meu de utilizator si parola pe acest computer







 

Intrebari frecvente


Ce acte se publica in Monitorul Oficial, Partea a IV-a?

Partea a IV din Monitorul Oficial al Romaniei este destinata publicarii citeste mai mult


Ce acte se publica in Buletinul Procedurilor de Insolventa?

Din definitita data de art. 3, pct. 29 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei citeste mai mult


Care sunt modalitatile de plata acceptate de e-Syv.ro?

In prezent, singura modalitate de plata pe care o acceptam este citeste mai mult